Toamnă

10405320_356699977826164_8495212204226164472_n

Mi-e-aşa de toamnă-n suflet şi-n simţiri
şi-atât de tare doare amintirea
ce-o lasă-n suflet vechile iubiri
de om, de frate, de pământ sau cer
ca frunza ce tot cade, toate-mi pier
şi-mi mai rămâne-n suflet doar Iubirea.

Mi-e aşa de frig şi de urât prin ploaie
şi-atât de tare mă răceşte plânsul
că tot ce mai pot scrie pe vreo foaie
este cuvântul ce-l păstrez în gând
ce-un scriitor îl scrie doar plângând
căci doar aşa găsi-va el răspunsul.

Mi-e-aşa de dor de amintirea vie,
de vreun suspin şi de vreun zâmbet crud
ce-mi apărea pe buze numai mie,
în clipe de smerită bucurie!
Dar mă gândesc că firul vieţii mele
m-aruncă-n spre abisuri şi mai grele.

Mi-e-aşa ruşine de copaci, de flori
de oameni sfinţi ce-mi calcă pragul iar,
că uneori îmi strâng în pumni fiori
şi-alerg în casă şi le-aşez, crezând
sub crucea Lui, iar El le ia, spunând
“Iertate-ţi sunt păcatele!”, plângând..

Mi-e aşa de greu acum, Tu ştii prea bine
de rana-mi ce-o-ngrijeşti de-atâta timp.
Şi-acum, când nu mai cred decât în Tine,
Te rog să vii şi să-mi culegi durerea
Şi lacrima s-o iei, căci ai puterea.
Când nu mă rog, ascultă-mi doar tăcerea!

Cătălina Dănilă, 4 octombrie 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *