romane noi catalina danila

now browsing by tag

 
 

Bucurie!

prima

Bucurie mare! Mi-am dat seama din nou cât de mult iubesc oamenii și cât de mult mă bucură cei care mă înconjoară. Bucuria cea mai mare de după ce-L ai pe Hristos este să ai oameni de-ai Lui în preajma ta. Și ce poți face atunci decât să te bucuri în toate modurile de care poți fi în stare? Ar fi tare bine dacă oamenii ar ști să mai și mulțumească lui Dumnezeu, nu doar să Îi ceară tot felul de lucruri. Eu chiar am pentru ce mulțumi și vă îndemn pe fiecare dintre voi să cugetați pentru câteva minute la sutele de motive de bucurie pe care le aveți și să încercați să nu va mai plângeți de milă…

În afara bucuriei pe care am simțit-o și pe care încă o simt astăzi, această zi a mai ieșit în evidență prin ceva: prin faptul că mi-am dat seama din nou de tristețea românilor. Acum ceva timp auzeam pe cineva care spunea că în Biserică sunt mulți oameni bolnavi. Majoritatea celor bolnavi, fie trupește, fie sufletește, ajung la biserică. Îi găsim acolo și intrăm de multe ori în contact cu aceștia. E bine atât timp cât știm cât de cât cum să nu ne molipsim de boala lor și nu mă refer aici la boli trupești, ci la cele sufletești de care românii s-au molipsit la nivel ridicat. Mi-am dat seama astăzi că unii români s-au îmbolnăvit atât de tare sufletește, încât nici măcar nu își mai conștintizează boala- adică chestia cea mai gravă care li se putea întâmpla. Știți că mi s-a întâmplat și mie? De asta îmi permit să-mi dau cu părerea. Fraților, chiar dacă nu sunteți de părere că aveți vreo boală sau vreo problemă, mai întrebați-i și pe cei de pe lângă voi. Fiți capabili de puțină smerenie, vă rog! Nu există posibilitatea ca omul să nu se poată acomoda anumitor situații, indiferent de felul în care a fost învățat până atunci. Asta dacă are puțină, foarte puțină smerenie… Amintiți-vă de cuvintele Mântuitorului, voi, cei din Biserică și repetați-le măcar în fiecare dimineață și seară, ca să știți cum trebuie să vă comportați: “ Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” ( Ioan 13,35) Vă rog, vă rog sincer, aveți dragoste unii față de alții! Nu mai profitați de fiecare greșeală a celui de lângă voi pentru a-i scoate ochii, că nu aveți nimic de câștigat de asta, ci chiar de pierdut. Pierdeți pacea voastră și a aceluia pe care-l batjocoriți, pierdeți și Harul …dacă-L aveați. Vă rog…

Smerenia asta ne dă bătăi de cap pentru că mândria hrănește patimile… Uf, smerenia le gonește, de asta doare atât de tare! Ce dureros e să vezi oameni care se cred pe drumul cel bun care n-au ajuns încă la pace. Să ne revenim! Dacă ortodoxia nu îți oferă minimul unei stări de liniște, de pace sufletească…atunci ce mai căutăm în ea? Nu, nu includ aici momentele pline de ispite din viața fiecăruia, dar sincer acum… cred că și atunci când am trecut prin clipe groaznice (da, chiar groaznice) am simțit pace undeva în adâncul sufletului. Hristos nu ne lasă. Ne lasă mama, tata, frații, rudele, străinii, prietenii, ne lasă toți, dar Hristos nu vrea să ne lase. Se încăpățânează să ne fie alături în continuare și nu ne cere decât să-L lăsăm să facă asta. Oare atunci când Îl tot alungăm ce face? Cred că stă undeva la distanță, dar fără a-Și lua ochii de la noi. Ne este alături cu privirea, dar tot acolo este. Și spun asta cu atât de multă credință! Pentru că…, o, Doamne, eu chiar cred! Cred, Doamne, ajută necredinței mele! Avem tendința de a fugi de El, știu, dar nu uitați, însă, că nu există pace în afara Bisericii. Îmi zicea ieri un părinte ieri că Sfântul Porfirie spunea că el nu pleacă nicăieri din Biserică, chiar dacă mai vede greșeli în interiorul ei. De ce? Pentru ca Dumnezeu să-l găsească acolo, în interiorul ei. Vă îndemn să nu vă lăsați înșelați de alegerile celor de lângă voi. Rămâneți aproape, nu vă pierdeți în vălmășugul valurilor ispititoare.

Dacă credeți că Dumnezeu vă nedreptățește pe voi, cei din Biserică, iar pe cei care sunt pe-afară și fac păcate grele, îi ajută să aibă de toate, nu uitați că pământul e acasă la ei, dar nu acasă la voi. Când veți ajunge Acasă, Hristos și toți Prietenii Săi ne vor primi cu lumină și pace și ne vor da o bucurie infinit mai mare decât a celor cu care vă comparați acum. Așteptând să ajungem Acasă, vă propun să ne bucurăm de fiecare zi pe care Dumnezeu ne-o pune înainte, folosind-o așa cum se cuvine, cu zâmbetul pe buze și cu pace în suflet!

 

Hristos a înviat!