poezie catalina danila

now browsing by tag

 
 

Rugă

Rugă

Doamne, pune-un bob de rouă peste arșița din mine
și-mi da iarăși haină nouă! Vreau să mă-nțeleg cu Tine!
Iar Tu știi atât de bine ce-i în mine, cum sunt eu,
c-ai putea într-o clipită să-mi iei tot ce duc mai greu!

Doamne, pune-un strop de viață peste dorurile mele
și sădește tu verdeață unde e uscat de rele.
Tu, doar Tu mai poți răzbate peste tot ce a apus,
c-ai putut să-nvii și oameni care-n zbor, plecat-au Sus.

Doamne, pune-o lacrimă preasfântă peste răni nevindecate,
peste tot ce nu se vede, peste tot ce nu-i dreptate.
Tu ești Singurul ce știe adevărul ce-i în noi,
tu ne vezi așa cum suntem. Fără Tine, suntem goi!

Doamne, pune-un zâmbet sfânt și bun peste chipuri părăsite
de iubire și de oameni pe nedrept batjocorite.
Știi, O, Doamne, cum e omul, că-i sensibil și firav
și că deseori e singur când ajunge la necaz!

Doamne, pune-un gând în mintea omului ce nu mai știe
că întreaga noastră viață e-un motiv de bucurie!
Fă-ne conștienți de faptul că de-om fi mereu cu Tine,
toate ale vieții noastre se vor îndrepta spre bine!

Doamne, ajută-ne în toate și ne fii pavază tare!
Vreau să mă-nțeleg cu Tine, căci altfel, sufletul doare!
Iar apoi, în clipe grele, să îmi spun ca-ncurajare:
Dumnezeu mi-e prieten bun, am pășit cu El pe mare!

Motto: Viața aceasta este ca o întindere de apă. Dacă nu ai încredere să pășești pentru a merge mai departe, mori (uneori trupește, alterori sufletește). Și cine are încredere să pășească pe mare fără Hristos?

de Cătălina Buzățelu 20 Ianuarie 2017

Moment

randu

Cred că a venit momentul nu să tac, ci să vorbesc
despre cum lucrează Domnul cu tot suflul pământesc.
Căci mă minunez adesea și se-ntreabă duhul meu
cum de rabdă toate-acestea, oare, bunul Dumnezeu?

În vâltoarea vieții noastre, adesea trăim dormind
și trec ani pân’ ne dăm seama c-o să ne vedem murind.
Și privind în jurul nostru, rar se-ntâmplă să găsim
omul care să ne-ajute din moarte să ne trezim.

Și ca să vă dau exemplu, vă propun o încercare:
întrebați-vă în viață de-ați văzut apus de soare,
de ați ascultat cum curge apa rece de izvor
sau de-ați admirat vreodată trilul păsărelelor.

De v-ați bucurat când altul bucurie a avut
și de-ați sprijinit voi fruntea celui mult prea abătut;
de-ați făcut vreo bucurie omului, în orice ceas
sau c-o simplă vorbă spusă din întuneric l-ați tras,
știu prea bine, Domnul vede și plătește negreșit
chiar și-aceluia ce știe c-ar putea fi osândit.

Și mă liniștește gândul că Hristosul răstignit
va purta în veacuri grija omului ce L-a iubit.
Nici dator nu-i va rămâne, ci mai mult îl va iubi
decât omul cel vremelnic și-ar putea închipui!

Grecia, 9 februarie 2016

Îți sunt datoare!

datorie

Îți sunt datoare!

Doamne, Îți sunt datoare pentru toate!
Pentru tot ce te-am rugat și ai făcut,
pentru tot ce te-am rugat și n-ai făcut,
pentru tot ce nu te-am rugat și ai facut,
pentru tot ce nu te-am rugat și n-ai facut.
Pentru toți oamenii frumoși din viața mea.
Pentru toți care rănindu-mă, m-au făcut mai bună.
Pentru toate zâmbetele și pentru toate lacrimile de pe chipul meu.
Pentru că mi-ai dat șansa de a Te cunoaște,
pentru că exiști și mai ales pentru că
toți oamenii sunt contemporani cu Tine.

Doamne, Îți sunt datoare pentru trecut, prezent și viitor.
Îți sunt datoare pentru veșnicie!

Am dreptul

10696393_381773178652177_929309808769663370_n

Sunt om și am dreptul să zbor peste teamă
să-mi plâng fericirea, să simt cum mă cheamă,
să uit de durere, să cred în Iubire
și-n pofta de viață și-a mea nemurire.

Sunt om și am dreptul să fug de uitare
s-arăt lui Hristos în ce loc ce mă doare,
să cred că iubirea-I să vindece poate
și astfel să scape un suflet de moarte.

Sunt om și am dreptul să fiu supărat
că încă mai doare ce nu am iertat.
Și-ncerc să nu sufăr din cauza mea,
dând vina pe alții, dar doare și-așa.

Sunt om și am dreptul să nu cred în moarte,
ci în adormirea ce trece prin noapte
și-n îngeri ce vin cu Harul Cel Sfânt
s-adoarmă un suflet pierdut pe pământ.

Sunt om și am dreptul să fiu fericit,
Să-mpart fericire, să simt că-s iubit.
Nu neg nici tristețea, nici plâns nu alung
dar cred că acestea în viață n-ajung.

Sunt om și am dreptul să n-am niciun drept,
dar nu vreau soluții de om prea deștept.
În viață ce-i grea e normalitatea,
nu slava deșartă și nici chiar dreptatea.

Sunt om și asta iubesc cel mai tare,
deși când privești, posibil nu pare.
Căci sufletu-n care trăiește Hristos
îl poate avea doar omul frumos.

Iași, 27 noiembrie 2014

 

Toamnă

10405320_356699977826164_8495212204226164472_n

Mi-e-aşa de toamnă-n suflet şi-n simţiri
şi-atât de tare doare amintirea
ce-o lasă-n suflet vechile iubiri
de om, de frate, de pământ sau cer
ca frunza ce tot cade, toate-mi pier
şi-mi mai rămâne-n suflet doar Iubirea.

Mi-e aşa de frig şi de urât prin ploaie
şi-atât de tare mă răceşte plânsul
că tot ce mai pot scrie pe vreo foaie
este cuvântul ce-l păstrez în gând
ce-un scriitor îl scrie doar plângând
căci doar aşa găsi-va el răspunsul.

Mi-e-aşa de dor de amintirea vie,
de vreun suspin şi de vreun zâmbet crud
ce-mi apărea pe buze numai mie,
în clipe de smerită bucurie!
Dar mă gândesc că firul vieţii mele
m-aruncă-n spre abisuri şi mai grele.

Mi-e-aşa ruşine de copaci, de flori
de oameni sfinţi ce-mi calcă pragul iar,
că uneori îmi strâng în pumni fiori
şi-alerg în casă şi le-aşez, crezând
sub crucea Lui, iar El le ia, spunând
“Iertate-ţi sunt păcatele!”, plângând..

Mi-e aşa de greu acum, Tu ştii prea bine
de rana-mi ce-o-ngrijeşti de-atâta timp.
Şi-acum, când nu mai cred decât în Tine,
Te rog să vii şi să-mi culegi durerea
Şi lacrima s-o iei, căci ai puterea.
Când nu mă rog, ascultă-mi doar tăcerea!

Cătălina Dănilă, 4 octombrie 2014

Urare

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

In versuri de urare incerc a iti transmite
Cu bucurie tie, drag prietene iubite,
Ca multumirea-mi mare de a te fi-ntalnit
E dar de pret in viata, pe care l-am primit.

Vei zice poate ca e-o exagerare
Si ca ispite-au fost si inca te mai doare,
Dar te asigur iarasi ca-n prietenia noastra
Si-a picurat si Domnul iubirea-I omeneasca.

Nu pot a-ti frange teama sau vreo durere cruda
ce in momente triste pe tine te inunda.
Dar pot sa fac aceasta, de tine sa-I vorbesc
Si cu smereni-adanca cuvantul sa-ti primesc.

Stiu bine ca momente in care te-am mahnit
au fost, dar tot ce-n tine din patim-am ranit,
Am incercat sa sterg si L-am rugat pe El
sa vindece ce lacrima-mi n-a reusit astfel.

Te imbratisez pe tine si sufletu-ti la fel,
Si rugaciune pun, cu gandul tot la El
Sa iti ajute-n toate spre mantuirea ta.
Aceea imi va fi si bucuria mea!

Lipsă

articol blog

Acolo unde lipseşte sinceritatea,
începe să doară sufletul
şi să plângă.
Nu pentru că a fost minţit
sau pentru că i s-a ascuns adevărul
ci pentru că
i s-a ciobit încrederea în om.
Din ciobitura aceea
curg lacrimi
zile sau ani de zile,
până ajunge acolo
un strop de Hristos.
Noi ştim
că doar lacrima Lui
preface vasul ciobit
într-unul nou.

Dacă…

pieter-bruegel-the-younger Parable of the Blind

Dacă-n faţa ta se vede pe un drum îndepărtat
mii de oameni ce-aclamează pe un altul
care însuşi recunoaşte că nedrept e judecat,
şi cu toate-acestea omul încă e aplaudat,
pleacă capul şi păşeşte pe-al tău drum şi nu uita
că efectul turmei doare. Asta ai a învăţa!

Dacă-n faţa ta pribeagă vezi proroc în ţara lui,
nu te îndoi de asta, chiar de singur eşti şi spui
că un om e minunat şi că ai ce învăţa,
pentru ce aplauda şi cu cine conversa.
Mergi uşor pe drumul tău, nu te necăji că nimeni
nu mai vede ce vezi tu. Orbul ce călăuzeşte
şi pe el se necăjeşte, şi pe alţii rătăceşte.

Dacă-n viaţa ta frumoasă vezi mâhnit în colţul tău
că se-aplaudă prostia şi că premii se tot dau
celor care nici acum bunul simţ încă nu-l au,
mai priveşte-n vreo icoană şi gândeşte-te aşa,
că nici sfântul n-a primit ceea ce se cuvenea
pe pământ, ci Domnul Însăşi a făcut precum voia
şi l-a-nvrednicit de Cel pe Care toată viaţa Îl iubea.

Dacă-n viaţa-ţi trecătoare vezi că ţie ţi se spun
şi cuvinte de ocară, că nimic n-ai face bun,
că nu meriţi nici măcar să păşeşti pe-al vieţii drum,
pune-ţi bine-n al tău gând, că Hristos a fost vândut
părăsit şi alungat, ocărât şi răstignit.
Fă şi tu la fel ca El, nu începe să cârteşti!
Inima ţi se măreşte când continui să iubeşti!

Cătălina Dănilă, septembrie 2014

Tabloul este pictat în ulei şi aparţine artistului Pieter Bruegel

Cu mulțumiri

blog

 

Îmi spune cerul ce a plâns azi-noapte,
îmi spune raza ce-a bătut în geam,
că totul în credință se mai poate,
chiar dacă uneori ne îndoiam.

Ce Petru-odinioară-n rătăcire,
trăim adesea clipe cu amar,
dar ne hrănim din tot ce e Iubire
și din Potirul Sfântului Altar.

Am poposit în inimi căptușite
de El și de ai Lui sfințiți copii
și-am revenit în vorbele smerite
ce-n plânset te îndeamnă să învii.

Cu răstigniri de patimi ne-ncetate
și cu ispite risipite-n voi,
Îl rog să vă aducă nenumărate
daruri, cum a vărsat și ploi.

Cu dragoste și crez întru Hristos
Îl rog să vă aducă ce-i frumos
și-atunci când iarăși greul va veni
în brațe să vă ia, orice ar fi!

Cătălina Dănilă, iulie 2014, poezie scrisă pentru niște cititori deosebiți, oameni care m-au primit în mijlocul lor cu mult drag. Mulțumiri!

Aripă

despre-sufletDin înserare se preface clipa
ce duce-ncet în cer, lângă Hristos.
Mi-am luat în mâini chiar eu, aripa
și-am aruncat-o spre văzduh, duios.

Mi-a prins-o Cineva cu gingășie,
și-a refăcut ce mai era lovit.
Și-napoind-o iar, cu voioșie,
mi-a șters cuvântul ultim, cel cârtit.

Era ca nouă și-am căzut ușor,
în iarba rece, suspinând pribeag
că-n sufletul meu rece și prea gol
era durerea omului beteag.

Aripa mea, a umărului drept
a sângerat ușor, dar în neștire.
E vorba veche-a unui înțelept
că toate se pot face în iubire!

Putut-a Domnul, doar într-o secundă
să îmi repare răni demult ascunse
și să prefacă doliul în izbândă,
enigmele, în tainele pătrunse.

Nu poți tăcea în suflete rănite,
nu poți pleca din ele prea ușor,
căci ele s-ar dori mereu iubite
și îngrijite cu mai mare dor.

Nu doare rana ce nu-i vindecată
a sufletului trist, rămas așa,
ci doare că a fost așa lăsată
de-acela ce n-a fost lângă ea.

Nu doare-așa de mult singurătatea
și nici vreo lipsă din al vieții drum,
ci doare-acolo unde nu-i dreptatea,
unde nădeajdea nu-i decât un scrum.

Nu doare neputința ta, copile
nici c-ai rănit un suflet însetat
de-a lungul vieții, numai de iubire,
ci c-ai plecat așa, și l-ai lăsat.

Iubite frate, cugetând de-acuma,
gândește ce-ai rănit în viața ta.
Și-ntoarce-te acolo și ajută
acelea ce nu poți vindeca.

Iar în viață, încă mai departe,
să te gândești să nu rănești nicicând
Orice ar fi, nu-ți da mereu dreptate.
Tu nu poți vindeca. E-un simplu gând!

Cătălina Dănilă, 07 august 2014, inspirație de seară