catalina danila poezie

now browsing by tag

 
 

De am ști

De am ști că viaț-aceasta este scrisă din iubire
și că în răbdare omul își adună nemurire,
n-am mai ști ce e iscoada, gândul rău sau întristarea,
n-am mai prețui în viață tot ce-aduce supărarea.

De am ști că viaț-aceasta e stropită cu speranță
și că nu-i nimic mai rău ca trăitu-n ignoranță,
lacrimi nu am mai vărsa pentru lucruri muritoare,
ci cu duhul le-am lucra pe-acele mântuitoare.

De am ști că viaț-aceasta e-nvelită în credință
și că totul e posibil dacă tinzi spre biruință,
nu ne-ar mai lipsa curajul de a fi creștini mereu,
fie de ne este bine, fie de ne este greu.

De am ști că-n viaț-aceasta fericirea o-ntâlnești
Peste tot și mai adesea unde nici nu te gândești,
Nu am conteni zâmbind, s-ajutăm și să iubim
lumea toată și în plus, chiar pe cei ce nu îi știm.

De am ști că viaț-aceasta nu este decât Iubire,
Nu ne-am îndoi de faptul că există nemurire.
Totul stă ascuns în suflet, flori gingașe suntem noi
Iar Hristos ne este roua ce ne-adapă în nevoi.

Motto: De-am ști să vedem frumusețea fiecărui lucru, nu am avea timp să fim triști.

Cătălina, 24 aprilie 2017

Minune

dimi

Mi-am dorit, Doamne, știi prea bine,
un pui de om, să semene cu Tine.
Ș-am crezut, Doamne, c-ai uitat
Căci, neștiind nimic, m-am întristat.
Pentru un timp, cu rugăciuni în taină
m-am îmbrăcat mereu în nouă haină
și istovind din așteptarea mea,
am resimțit ușor Iubirea Ta.
Cu gingășie ai sădit în mine
ce mi-am dorit mai sfânt, eu de la Tine.
Iar după nouă luni, pe înserate,
cu lacrimi și iertare de păcate,
un înger … a venit la mine.
Și știi prea bine… Semăna cu Tine!

Moment

randu

Cred că a venit momentul nu să tac, ci să vorbesc
despre cum lucrează Domnul cu tot suflul pământesc.
Căci mă minunez adesea și se-ntreabă duhul meu
cum de rabdă toate-acestea, oare, bunul Dumnezeu?

În vâltoarea vieții noastre, adesea trăim dormind
și trec ani pân’ ne dăm seama c-o să ne vedem murind.
Și privind în jurul nostru, rar se-ntâmplă să găsim
omul care să ne-ajute din moarte să ne trezim.

Și ca să vă dau exemplu, vă propun o încercare:
întrebați-vă în viață de-ați văzut apus de soare,
de ați ascultat cum curge apa rece de izvor
sau de-ați admirat vreodată trilul păsărelelor.

De v-ați bucurat când altul bucurie a avut
și de-ați sprijinit voi fruntea celui mult prea abătut;
de-ați făcut vreo bucurie omului, în orice ceas
sau c-o simplă vorbă spusă din întuneric l-ați tras,
știu prea bine, Domnul vede și plătește negreșit
chiar și-aceluia ce știe c-ar putea fi osândit.

Și mă liniștește gândul că Hristosul răstignit
va purta în veacuri grija omului ce L-a iubit.
Nici dator nu-i va rămâne, ci mai mult îl va iubi
decât omul cel vremelnic și-ar putea închipui!

Grecia, 9 februarie 2016

Am dreptul

10696393_381773178652177_929309808769663370_n

Sunt om și am dreptul să zbor peste teamă
să-mi plâng fericirea, să simt cum mă cheamă,
să uit de durere, să cred în Iubire
și-n pofta de viață și-a mea nemurire.

Sunt om și am dreptul să fug de uitare
s-arăt lui Hristos în ce loc ce mă doare,
să cred că iubirea-I să vindece poate
și astfel să scape un suflet de moarte.

Sunt om și am dreptul să fiu supărat
că încă mai doare ce nu am iertat.
Și-ncerc să nu sufăr din cauza mea,
dând vina pe alții, dar doare și-așa.

Sunt om și am dreptul să nu cred în moarte,
ci în adormirea ce trece prin noapte
și-n îngeri ce vin cu Harul Cel Sfânt
s-adoarmă un suflet pierdut pe pământ.

Sunt om și am dreptul să fiu fericit,
Să-mpart fericire, să simt că-s iubit.
Nu neg nici tristețea, nici plâns nu alung
dar cred că acestea în viață n-ajung.

Sunt om și am dreptul să n-am niciun drept,
dar nu vreau soluții de om prea deștept.
În viață ce-i grea e normalitatea,
nu slava deșartă și nici chiar dreptatea.

Sunt om și asta iubesc cel mai tare,
deși când privești, posibil nu pare.
Căci sufletu-n care trăiește Hristos
îl poate avea doar omul frumos.

Iași, 27 noiembrie 2014

 

Urare

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

In versuri de urare incerc a iti transmite
Cu bucurie tie, drag prietene iubite,
Ca multumirea-mi mare de a te fi-ntalnit
E dar de pret in viata, pe care l-am primit.

Vei zice poate ca e-o exagerare
Si ca ispite-au fost si inca te mai doare,
Dar te asigur iarasi ca-n prietenia noastra
Si-a picurat si Domnul iubirea-I omeneasca.

Nu pot a-ti frange teama sau vreo durere cruda
ce in momente triste pe tine te inunda.
Dar pot sa fac aceasta, de tine sa-I vorbesc
Si cu smereni-adanca cuvantul sa-ti primesc.

Stiu bine ca momente in care te-am mahnit
au fost, dar tot ce-n tine din patim-am ranit,
Am incercat sa sterg si L-am rugat pe El
sa vindece ce lacrima-mi n-a reusit astfel.

Te imbratisez pe tine si sufletu-ti la fel,
Si rugaciune pun, cu gandul tot la El
Sa iti ajute-n toate spre mantuirea ta.
Aceea imi va fi si bucuria mea!

Rugă

luna

Te rog să-mi fii și lacrimă și zâmbet,
Te rog să-mi fii un umăr ca să-mi plâng
nevoia sau durerea în vreun cântec.
Te rog să nu mă uiți când iar mă frâng!

Te rog să-mi fii Tu dorul cel din urmă,
Te rog să mă trezești din somnul greu
ce mă cuprinde-n suflet. Tu îl curmă
și-aproape în ispite fi-mi mereu.

Te rog să nu mă uiți când mintea-mi rece
Te uită sau te-alungă ne-ncetat
din inima și viața ce îmi trece
și se-adâncește doar înspre păcat.

Te rog să nu mă crezi când neștiința
sau chiar păcatu-Ți zice să Te-ascunzi
de mine, ce-am pierdut iarăși credința,
ci în iertare iar să mă scufunzi.

Te rog din nou, Tu, Doamne, nu pleca
urechea-Ți când nu știu ce tot Îți cer.
Tu poți din nou atunci a mă ierta,
eu pot din nou să-nvii, nu iar să pier.

T e rog să-mi uiți trecutul ce mă doare.
Tu știi că eu nu pot și înțelegi.
Când sufletu-mi încet, mereu tot moare,
Tu drumul potrivit să mi-l alegi.

Te rog în noaptea asta cu lumină,
să mă îndrumi spre bine, priveghind.
Tu sufletu-mi în taină mi-l alină,
eu negreșit, a Ta să fiu, iubind.

Rana aproapelui

pt site

N-ar trebui să ne doară lacrima noastră
mai tare decât lacrima celui de lângă noi.
Rana aproapelui ar trebui
să ne doară mai rău.
Cel ce suferă mai mult pentru cel din afara lui
se îngrijeşte, paradoxal, mai mult pe el.
Durerea resimţită la vederea unei lacrimi
pe un obraz străin
este, de fapt, vindecare a sufletului nostru.
Atunci când vom ajunge
să-i simţim mai mult pe ceilalţi
decât pe noi,
vom descoperi
că-n suflet ni se află tainic, Hristos.

Lipsă

articol blog

Acolo unde lipseşte sinceritatea,
începe să doară sufletul
şi să plângă.
Nu pentru că a fost minţit
sau pentru că i s-a ascuns adevărul
ci pentru că
i s-a ciobit încrederea în om.
Din ciobitura aceea
curg lacrimi
zile sau ani de zile,
până ajunge acolo
un strop de Hristos.
Noi ştim
că doar lacrima Lui
preface vasul ciobit
într-unul nou.

Dacă…

pieter-bruegel-the-younger Parable of the Blind

Dacă-n faţa ta se vede pe un drum îndepărtat
mii de oameni ce-aclamează pe un altul
care însuşi recunoaşte că nedrept e judecat,
şi cu toate-acestea omul încă e aplaudat,
pleacă capul şi păşeşte pe-al tău drum şi nu uita
că efectul turmei doare. Asta ai a învăţa!

Dacă-n faţa ta pribeagă vezi proroc în ţara lui,
nu te îndoi de asta, chiar de singur eşti şi spui
că un om e minunat şi că ai ce învăţa,
pentru ce aplauda şi cu cine conversa.
Mergi uşor pe drumul tău, nu te necăji că nimeni
nu mai vede ce vezi tu. Orbul ce călăuzeşte
şi pe el se necăjeşte, şi pe alţii rătăceşte.

Dacă-n viaţa ta frumoasă vezi mâhnit în colţul tău
că se-aplaudă prostia şi că premii se tot dau
celor care nici acum bunul simţ încă nu-l au,
mai priveşte-n vreo icoană şi gândeşte-te aşa,
că nici sfântul n-a primit ceea ce se cuvenea
pe pământ, ci Domnul Însăşi a făcut precum voia
şi l-a-nvrednicit de Cel pe Care toată viaţa Îl iubea.

Dacă-n viaţa-ţi trecătoare vezi că ţie ţi se spun
şi cuvinte de ocară, că nimic n-ai face bun,
că nu meriţi nici măcar să păşeşti pe-al vieţii drum,
pune-ţi bine-n al tău gând, că Hristos a fost vândut
părăsit şi alungat, ocărât şi răstignit.
Fă şi tu la fel ca El, nu începe să cârteşti!
Inima ţi se măreşte când continui să iubeşti!

Cătălina Dănilă, septembrie 2014

Tabloul este pictat în ulei şi aparţine artistului Pieter Bruegel

Cu Dumnezeu vorbit-am

catalina 2

Cu Dumnezeu vorbit-am chiar azi-noapte
Îns-au ajuns la mine numai şoapte.
Şi-n suspinarea inimii smerite
Aflasem tot folosul din ispite.

Mi-a ascultat cu-atenţie tăcerea
Şi mi-a raspuns la fel, fără cuvinte.
Nu aş fi vrut să-mi vindece durerea,
Ci să mă ia în braţe, ca Părinte.

Tăcerea mea vorbea cu glas smerit,
Hristos nu înceta să mă privească,
Şi am simţit cum că m-ar fi iubit
De dinainte văzul să-L cunoască.

Văzutu-mi-am durerile trecute
în lacrima obrazului rănit
Şi toate câte fuseră văzute
Erau pentru că El chiar m-a iubit.

Mi-a înţeles tristeţea şi tăcerea
Şi mi-a răspuns la fel de liniştit
Că mântuirea e şi din durere,
Şi plata o voi pierde în cârtit.

Văzu-i atunci în ochii Lui tristeţea
Că sufletu-mi nu este vindecat,
Dar mi-a răspuns încet că tinereţea
Spre ceruri ridica-va din păcat.

Privirea L-a păstrat în depărtare,
O lacrimă de dor din ochi cădea.
Iar sufletu-mi era în vindecarea
Aceluia ce veşnic mă iubea.