catalina buzatelu

now browsing by tag

 
 

Minune

dimi

Mi-am dorit, Doamne, știi prea bine,
un pui de om, să semene cu Tine.
Ș-am crezut, Doamne, c-ai uitat
Căci, neștiind nimic, m-am întristat.
Pentru un timp, cu rugăciuni în taină
m-am îmbrăcat mereu în nouă haină
și istovind din așteptarea mea,
am resimțit ușor Iubirea Ta.
Cu gingășie ai sădit în mine
ce mi-am dorit mai sfânt, eu de la Tine.
Iar după nouă luni, pe înserate,
cu lacrimi și iertare de păcate,
un înger … a venit la mine.
Și știi prea bine… Semăna cu Tine!

Anunț

articol iunie

Dragi prieteni,

 

Sunt câțiva ani de când am început să scriu. Cărțile mele au fost uneori apreciate, alteori nu. Dincolo de toate laudele sau reproșurile, au stat oamenii a căror viață s-a schimbat după ce au citit una dintre cărțile mele. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru încurajare, pentru toate sfaturile și mai ales pentru rugăciunea în care m-ați pomenit. Cum fiecare perioadă este cu bucuriile ei, iată că urmează altceva în viața mea.

Vreau să vă anunț că este singura dată când am reușit să am un stoc din toate cele trei cărți existente pe piață. Mi-e dor de Tine, Doamne, Rana mea, suferința Lui și Romanul omului bolnav de toate. Nu sunt multe, dar încă mai sunt. Pentru că sunt dintre voi care le-ați vrut, dar nu am avut cum să ajung să vi le aduc sau cine știe ce altă situație, vreau să vă rog să vă gândiți dacă mai vreți vreun titlu pe care să-l primiți direct de la mine (cu autograf, eventual). Eu voi mai expedia doar luna aceasta colete, după care ele vor rămâne la mama. Ea se va ocupa începând cu luna iulie de distribuirea romanelor mele (cel mai probabil doar a celor existente, fără un nou stoc).

Așadar, îi rog pe cei care își doresc cărțile (fie pentru că nu le au, fie pentru că vor să le mai ofere cuiva cadou, spre folos duhovnicesc), să mă contacteze pentru a le expedia în timp util.

Vă îmbrățișez și sper ca în anii următori să ne putem regăsi în alte romane pe care, cu ajutorul lui Dumnezeu, le voi scrie.

 

Cătălina

Povestea veverițelor

20150520_144633

Hristos S-a înălțat!

 

Povestea de seară

 

Vă scriu cu o mare bucurie-n suflet, așa cum o simt eu de câteva luni încoace. Acum vă scriu pentru că vreau să vă împărtășesc bucuria de a vedea veverițele acasă la ele. Nu e puțin lucru, nu? De ceva vreme mi-au atras atenția aceste animale, veverițele.  Acum vreo două luni, când mergeam spre biserică, am văzut două veverițe jucându-se într-un nuc din apropierea casei. Ne-au bucurat mult în ziua aceea, dar se pare că lucrurile bune aveau să continue…

Săptămâna trecută am mers până la mănăstirea Agapia, locul în care sunt multe de văzut. Mi-am spus că ar fi bine să urc și spre cimitirul mănăstirii, așa cum fac de fiecare dată. Acolo se află (puțin știu), mormântul părintelui Nicodim Măndița, mare duhovnic și scriitor. Urcând scările spre cimitir ne-au atras atenția două veverițe care alergau pe acolo, iar mai apoi o maică care le striga. Așa aveam să aflăm că acolo e o lume a veverițelor care nu mai au ce mânca, drept pentru care și-au găsit un protector într-o maică miloasă care le dă de mâncare. Mânâncă nuci, care…după cum știți sunt destul de scumpe. Spunea maica că are nevoie de nuci, că nu are nici acasă și nici bani să cumpere… Asta se rezolvă destul de ușor, dar de ce nu, dacă aveți vreo nucă pe-acasă, vă rog s-o aruncați spre mine sau spre Agapia…

Este prima dată când văd pe cineva hrănind veverițele cu mâna. Se apropie de maica și stau lângă ea să mănânce. Poate părea pueril, dar este cu adevărat extrem de frumos. Ceea ce am aflat atunci e că și maica are nevoie de ajutor. Nu ne-a cerut ajutorul, noi am întrebat cu ce o putem ajuta și am aflat că nu are lemne pentru iarnă. Acela a fost momentul în care ne-am dat seama că putem pune mână de la mână. Ar avea nevoie de o căruță de lemne care costă doar 250 de lei, bani pe care nu-i are. Dar nu se plânge. Se roagă.

Ce-ar fi să punem bănuț peste bănuț și să strângem de-o căruță de lemne? Ar fi o bucurie mare pentru noi, că putem ajuta, și pentru ea că este ajutată. Nu ne aruncăm spre sume mari. Dacă suntem 25 care vrem să oferim câte 10 lei, se rezolvă treaba. Pentru fiecare dintre noi, 10 lei nu e mult, dar pentru ea este foarte mult suma totală. Așadar, cine se oferă? Marius și cu mine suntem pe locurile 24 și 25. Avem nevoie de nume pentru primii 23 de oameni care vor să ajute. Așteptăm vești bune la ceas de seară!

 

Cu drag!

Cătălina, catalina_danila2000@yahoo.com

 

Bucurie!

prima

Bucurie mare! Mi-am dat seama din nou cât de mult iubesc oamenii și cât de mult mă bucură cei care mă înconjoară. Bucuria cea mai mare de după ce-L ai pe Hristos este să ai oameni de-ai Lui în preajma ta. Și ce poți face atunci decât să te bucuri în toate modurile de care poți fi în stare? Ar fi tare bine dacă oamenii ar ști să mai și mulțumească lui Dumnezeu, nu doar să Îi ceară tot felul de lucruri. Eu chiar am pentru ce mulțumi și vă îndemn pe fiecare dintre voi să cugetați pentru câteva minute la sutele de motive de bucurie pe care le aveți și să încercați să nu va mai plângeți de milă…

În afara bucuriei pe care am simțit-o și pe care încă o simt astăzi, această zi a mai ieșit în evidență prin ceva: prin faptul că mi-am dat seama din nou de tristețea românilor. Acum ceva timp auzeam pe cineva care spunea că în Biserică sunt mulți oameni bolnavi. Majoritatea celor bolnavi, fie trupește, fie sufletește, ajung la biserică. Îi găsim acolo și intrăm de multe ori în contact cu aceștia. E bine atât timp cât știm cât de cât cum să nu ne molipsim de boala lor și nu mă refer aici la boli trupești, ci la cele sufletești de care românii s-au molipsit la nivel ridicat. Mi-am dat seama astăzi că unii români s-au îmbolnăvit atât de tare sufletește, încât nici măcar nu își mai conștintizează boala- adică chestia cea mai gravă care li se putea întâmpla. Știți că mi s-a întâmplat și mie? De asta îmi permit să-mi dau cu părerea. Fraților, chiar dacă nu sunteți de părere că aveți vreo boală sau vreo problemă, mai întrebați-i și pe cei de pe lângă voi. Fiți capabili de puțină smerenie, vă rog! Nu există posibilitatea ca omul să nu se poată acomoda anumitor situații, indiferent de felul în care a fost învățat până atunci. Asta dacă are puțină, foarte puțină smerenie… Amintiți-vă de cuvintele Mântuitorului, voi, cei din Biserică și repetați-le măcar în fiecare dimineață și seară, ca să știți cum trebuie să vă comportați: “ Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” ( Ioan 13,35) Vă rog, vă rog sincer, aveți dragoste unii față de alții! Nu mai profitați de fiecare greșeală a celui de lângă voi pentru a-i scoate ochii, că nu aveți nimic de câștigat de asta, ci chiar de pierdut. Pierdeți pacea voastră și a aceluia pe care-l batjocoriți, pierdeți și Harul …dacă-L aveați. Vă rog…

Smerenia asta ne dă bătăi de cap pentru că mândria hrănește patimile… Uf, smerenia le gonește, de asta doare atât de tare! Ce dureros e să vezi oameni care se cred pe drumul cel bun care n-au ajuns încă la pace. Să ne revenim! Dacă ortodoxia nu îți oferă minimul unei stări de liniște, de pace sufletească…atunci ce mai căutăm în ea? Nu, nu includ aici momentele pline de ispite din viața fiecăruia, dar sincer acum… cred că și atunci când am trecut prin clipe groaznice (da, chiar groaznice) am simțit pace undeva în adâncul sufletului. Hristos nu ne lasă. Ne lasă mama, tata, frații, rudele, străinii, prietenii, ne lasă toți, dar Hristos nu vrea să ne lase. Se încăpățânează să ne fie alături în continuare și nu ne cere decât să-L lăsăm să facă asta. Oare atunci când Îl tot alungăm ce face? Cred că stă undeva la distanță, dar fără a-Și lua ochii de la noi. Ne este alături cu privirea, dar tot acolo este. Și spun asta cu atât de multă credință! Pentru că…, o, Doamne, eu chiar cred! Cred, Doamne, ajută necredinței mele! Avem tendința de a fugi de El, știu, dar nu uitați, însă, că nu există pace în afara Bisericii. Îmi zicea ieri un părinte ieri că Sfântul Porfirie spunea că el nu pleacă nicăieri din Biserică, chiar dacă mai vede greșeli în interiorul ei. De ce? Pentru ca Dumnezeu să-l găsească acolo, în interiorul ei. Vă îndemn să nu vă lăsați înșelați de alegerile celor de lângă voi. Rămâneți aproape, nu vă pierdeți în vălmășugul valurilor ispititoare.

Dacă credeți că Dumnezeu vă nedreptățește pe voi, cei din Biserică, iar pe cei care sunt pe-afară și fac păcate grele, îi ajută să aibă de toate, nu uitați că pământul e acasă la ei, dar nu acasă la voi. Când veți ajunge Acasă, Hristos și toți Prietenii Săi ne vor primi cu lumină și pace și ne vor da o bucurie infinit mai mare decât a celor cu care vă comparați acum. Așteptând să ajungem Acasă, vă propun să ne bucurăm de fiecare zi pe care Dumnezeu ne-o pune înainte, folosind-o așa cum se cuvine, cu zâmbetul pe buze și cu pace în suflet!

 

Hristos a înviat!