aripa

now browsing by tag

 
 

Aripă

despre-sufletDin înserare se preface clipa
ce duce-ncet în cer, lângă Hristos.
Mi-am luat în mâini chiar eu, aripa
și-am aruncat-o spre văzduh, duios.

Mi-a prins-o Cineva cu gingășie,
și-a refăcut ce mai era lovit.
Și-napoind-o iar, cu voioșie,
mi-a șters cuvântul ultim, cel cârtit.

Era ca nouă și-am căzut ușor,
în iarba rece, suspinând pribeag
că-n sufletul meu rece și prea gol
era durerea omului beteag.

Aripa mea, a umărului drept
a sângerat ușor, dar în neștire.
E vorba veche-a unui înțelept
că toate se pot face în iubire!

Putut-a Domnul, doar într-o secundă
să îmi repare răni demult ascunse
și să prefacă doliul în izbândă,
enigmele, în tainele pătrunse.

Nu poți tăcea în suflete rănite,
nu poți pleca din ele prea ușor,
căci ele s-ar dori mereu iubite
și îngrijite cu mai mare dor.

Nu doare rana ce nu-i vindecată
a sufletului trist, rămas așa,
ci doare că a fost așa lăsată
de-acela ce n-a fost lângă ea.

Nu doare-așa de mult singurătatea
și nici vreo lipsă din al vieții drum,
ci doare-acolo unde nu-i dreptatea,
unde nădeajdea nu-i decât un scrum.

Nu doare neputința ta, copile
nici c-ai rănit un suflet însetat
de-a lungul vieții, numai de iubire,
ci c-ai plecat așa, și l-ai lăsat.

Iubite frate, cugetând de-acuma,
gândește ce-ai rănit în viața ta.
Și-ntoarce-te acolo și ajută
acelea ce nu poți vindeca.

Iar în viață, încă mai departe,
să te gândești să nu rănești nicicând
Orice ar fi, nu-ți da mereu dreptate.
Tu nu poți vindeca. E-un simplu gând!

Cătălina Dănilă, 07 august 2014, inspirație de seară