Relații forțate & familii divorțate

disperare1

Relații forțate & familii divorțate

 

 

 

De ceva timp mă tot gândesc la unul din motivele suferinței tinerilor. Relațiile de prietenie care pornesc cu avânt, însă se sfârșesc dureros de repede și în condiții cu totul ciudate uneori, m-au făcut să cuget mai mult asupra acestui aspect. Fie din plictiseală, fie din dorința de a fi ca ceilalți, fie din minunata dorință de a avea pe cineva alături pentru ca într-un viitor apropiat sau mai puțin apropiat să îți întemeiezi o familie, încerci să îți lipești inima de cineva. Întâlnești un om în sufletul căruia începi să simți că prinzi rădăcini și atunci chiar crezi că viitorul tău este lângă acea persoană. Toate merg bine și uneori se ajunge și la marele pas. Altele nu merg așa de bine. O multitudine din relațiile zilelor noastre sunt forțate. Relații care nu merg, relații forțate atât de tare încât cei care privesc lucrurile din afară își pun mâinile în cap.

Aceste relații nu au la temelie iubirea, ci dependența. Dependența de a vorbi, de a petrece timp alături de persoana pe care consideri că o iubești te face chiar și-n momentele în care este evident cât de mult te rănește cel de lângă tine, să nu vrei să pui capăt. De ce? Pentru ca în mintea ta răsună iubirea și eventual perioada îndelungată în care ai stat alături de el/ea. Evident, iubirea nu-i aia curată, iar timpul este o aberație. Nu pui acum capăt pe motiv că deja ai stat doi ani, însă vei pune la anul când o să ai trei ani… Nu, nu e un motiv destul de bun. Însă forțezi. Forțezi și din frica de a nu rămâne singur. Singur oricum nu rămâi, tocmai pentru că Hristos te iubește atât de tare încât nu te va lăsa niciodată… În plus, pentru că El știe când și de cine ai nevoie, cu siguranță va trimite omul potrivit la locul potrivit chiar atunci când te aștepți mai puțin. Astfel stând lucrurile, cred că e destul de limpede că tot ce nu merge frumos, nu va duce nici pe departe la ceva bun…

Certurile de la lucruri mărunte sunt pretextul multor relații forțate. Chiar dacă tu consideri că lucrul de la care pornesc certurile este minor, trebuie conștientizat faptul că ceea ce pentru tine poate înseamnă aproape nimic, pentru celălalt poate însemna mult… Dacă lucrurile nu merg bine într-o relație, nu înseamnă că vreunul din voi este vinovat. Am început să merg pe ideea că uneori oamenii nu sunt potriviți. Sunt buni și nepotriviți. Fiecare are lipsurile lui, iar cel de lângă poate sau nu poate suporta ceea ce ai… Dacă nu poate, viața merge înainte. Am scris acum ceva vreme că sfârșitul unui drum poate fi începutul unei autostrăzi… Ceea ce astăzi ți se pare a fi de neînlocuit, mâine poate fi o amintire învăluită în ceață.

Când crezi că iubești este extrem de greu să conștientizezi dependența și forțarea. Te forțezi pe tine și pe cel de lângă tine. Omul vrea să i se facă voia cu orice preț. Tocmai de aceea se suferă atât de mult la o despărțire… Să avem încredere în cel de lângă noi, dar să nu ne încredem în el, ci-n Hristos. Indiferent de bunătatea lui, posibilitatea ca și el să greșească este la fel de mare. E și el om, ca și noi. Oricine poate greși, oricine poate ierta. Poate ierta până la a nu-și călca demnitatea. Când omul te tot rănește, cred că este cazul să nu îi mai dai voie s-o facă…

Ce e de la Hristos va merge frumos. Nu fără ispite, nu pe un drum presărat doar cu flori. Vei mai călca în câte-un spin care te va învăța cât de frumos e să ai răni de vindecat! E un paradox, însă e adevărat! E minunat să ai răni asupra cărora Mântuitorul să poată veni, picurând acolo lacrima veșniciei Sale… Omul potrivit nu e perfect, nu e cel mai bun, însă-i cel mai bun pentru tine. E cel pe care nu-l vei forța, e cel care își va odihni sufletul și va ști să-l ia și pe-al tău în brațe… Cu rugăciune și cu atenție! Relațiile forțate de azi sunt familiile divorțate de mâine…

 

P.S. Evident, pot exista excepții. “Oamenii se mai schimbă, totul va fi minunat după!” Aș vrea să vă dau dreptate, însă cazurile de genul acesta sunt foarte rare. Eu n-aș risca…

5 Comments to Relații forțate & familii divorțate

  1. Liviu spune:

    „Oricine poate greși, oricine poate ierta. Poate ierta până la a nu-și călca demnitatea. Când omul te tot rănește, cred că este cazul să nu îi mai dai voie s-o facă.”
    De cate ori ne spune Hristos sa iertam, o data, de doua ori, etc. sau de 77 de ori cate 7? Si sa stiti, chiar daca reusiti si va calcati demnitatea si iertati de mai multe ori decat se pare ca ar trebui, chiar daca voi ingaduiti, nu va ingadui Hristos sa fiti raniti de mai multe ori decat trebuie. Cand se va considera ca este de ajuns chiar Dumnezeu va indeparta persoana care raneste. Pana atunci insa, incercati sa iertati, de cate ori puteti, pana se face suma de 77 de ori cate 7. Altfel cum ar putea fi deosebite sufletele? Asa vrea si Dumnezeu sa vada cat puteti rabda, cat puteti ierta, daca (mai) puteti ierta…

    • Cătălina spune:

      Da, Liviu. Însă eu cred în continuare că Dumnezeu vrea să vadă și ce vrem noi. Nu o sa vină Dumnezeu să îți facă ordine prin viață pentru că tu ești prea comod ca să faci asta. Daca ar interveni cum zici tu, unde-ar mai fi libertatea noastră? Nu. Ne lasă. Și dacă un om îți tot face rău, astfel încât vezi că te termini tu sufletește și nu mai poți, ce-ar trebui să faci? Să aștepti vreo minune ca să scapi? Nu-s de acord. Tocmai atunci îți arată Dumnezeu că ceva nu merge. Și îți da posiblitatea să alegi, oferindu-ți libertate deplina. Tocmai acolo-i Iubirea…

  2. Liviu spune:

    E adevarat ca n-o sa vina Dumnezeu sa-ti faca ordine in viata fara acordul tau. Si am vazut si de ce: unii oameni nu vor sa fie ajutati. Sunt atat de orgoliosi incat nu accepta ajutor, nici chiar atunci cand vad ca se scufunda. Ba mai mult, un ajutor dezinteresat il pot interpreta drept agresiune. Insa Dumnezeu ne stie pe fiecare cum suntem. Pe cei care nu-si doresc ajutor nu-i ajuta pana nu cer ei asta. Uneori asteapta ca sa cerem chiar insistent, ca nu cumva, pe urma, sa-L acuzam ca s-a amestecat in viata noastra.
    Atunci cand „simti ca te termini sufleteste” ar fi mai bine sa te rogi sa-ti dea Dumnezeu putere sa rabzi, si, da, e la alegerea fiecaruia daca vrea sa mai continue supliciul sau nu. Insa se stie ca este o vorba cum ca „tot ceea ce nu te omoara, te face mai puternic”. N-ai cum sa devii un om puternic, daca n-ai trecut si prin asa ceva. Insa uneori, recunosc, nu suntem inca pregatiti pentru asa ceva si atunci vrem sa iesim din joc, si e normal sa o facem.

  3. Catalina spune:

    E adevarat ca ni se spune sa iertam de 77 de ori cate 7…si e normal sa fie asa atata vreme cat si noi indraznim sa cerem iertarea divina…cu atat mai mult cu cat vorbim despre iubire, care sterge orice rau…dar intrebarea este: o iubire care te chinuie este Iubirea, trimisa de bunul Dumnezeu? Sfintii Parinti spun ca, pentru a deosebi ce este de la Dumnezeu si ce este de la satana, trebuie sa ne cercetam sufletul, mai bine zis rasunetul evenimentelor in sufletul nostru: daca este pace, armonie, bucurie, bunatate, blandete, indelunga rabdare, este de la Dumnezeu. In aceste conditii, iubirea care te striveste, iubirea care te doboara, iubirea care te omoara…este ea de la bunul Dumnezeu? Sunt constienta ca suntem pacatosi si ca avem nevoie de ploi torentiale ca sa ne mai spalam din pacate, ca sufletul nostru trebuie curatat cu forta marii care izbeste stancile, dar fara Iubire nimic nu izbandesti.
    Da-mi, Doamne, Iubirea, reda-ma intreaga, pentru a ma putea curata de pacate si a ma mantui!

  4. Cătălina spune:

    Eu tocmai asta cred. Că există momente în care arătăm că suntem pregătiți, refuzând să fim răniți. E o discuție lungă pe care o putem continua când ne mai vedem, Liviu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *