Printre copii săraci, printre oameni minunați

DSCI6022

E destul de târziu și oboseala tinde uneori să își spună cuvântul, însă nimic nu poate descrie în cuvinte ce simți în momentele despre care vă voi povesti în următoarele rânduri. Am ajuns astăzi din nou în parohia Frenciugi din județul Iași, acolo unde am mai fost și anul trecut, înainte de Crăciun. O altă parohie din Neamț (Răuceștii de Sus) a făcut o campanie în cadrul căreia s-au strâns peste 20 de saci cu haine. Dat fiind că mai aveam bani adunați anul trecut, am fost astăzi împreună cu doi oameni minunați care m-au ajutat mult și cărora nu le voi mulțumi, tocmai pentru că va fi mai bine pentru ei atunci când Hristos le va răsplăti osteneala și dragostea de care au dat dovadă. Astfel, astăzi am făcut cumpărături: ulei, faina, orez, paste, portocale, ciocolata, turta dulce, detergent de rufe, săpun și altele. Am mers încărcați cu de toate și am poposit pentru câteva momente în casa parohială. Sacii cu haine au rămas acolo, iar noi ne-am îndreptat spre familiile nevoiașe. Am intrat aproape în fiecare casă și am încercat să discutăm cât de cât cu fiecare, să vedem care sunt problemele, unde mai este de lucrat, ce mai este de făcut. Am întâlnit din nou niște copii minunați care merită toată atenția și dragostea noastră, care dincolo de nevoile materiale pe care le au, duc mare lipsă de comunicare. Sunt oameni cu probleme, cu probleme grave tare… Mi-am dat seama din nou că am extrem de multe motive să zâmbesc, să fiu fericită, să mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu că mi-a dat atât cât pot duce, că are grijă de mine și că nu uită niciodată să îmi arate că mă iubește. Momentele în care tindeam să cred că o duc greu trebuie să dispară. Problemele pot fi întotdeauna mai grave și mai mari decât cele pe care le avem noi. Ei o duc greu. Am întâlnit astăzi o mamă care îți crește singură cei patru copii. Soțul e plecat. Unde? La închisoare. Ea plânge și încearcă să își crească copilașii minunați pe care îi are. Dumnezeu încă îi mai dă putere… Doamne, câtă bucurie pe chipul ei atunci când ne-a văzut! Aș vrea să vă pot explica, dar nu pot…

Postez și câteva poze ca mărturie a celor făcute cu ajutorul lui Dumnezeu astăzi. Vom mai încerca să desfășurăm o activitate asemănătoare până la Învierea Mântuitorului, drept pentru care îi rog pe cei care au ceva de oferit, să nu ezite să-mi dea de veste.

Cu bucurie mare-n suflet,

Cătălina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *