Faci ce vrei, dar știi ce faci !?

clep

 

Timpul lăsat în urmă ne stă uneori în spate și culmea, e mai greu decât am fi crezut. Dacă sunteți atenți, mai puteți auzi uneori bătrânii spunând că au adunat ani mulți care le provoacă dureri. În afara celor fizice, cred că este aici și o problemă de moralitate, o idee strict sufletească care tinde să fie dată la o parte în ultima vreme. Timpul trece, dar sufletul rămâne. Cred că aici stă fundamentul pe care ar trebui să fie clădită gândirea noastră. Oamenii vor să uite ce fac, dacă se poate să nu își asume în mod public și personal acțiunile întrepinse chiar de ei. Or, din păcate, trebuie să ni le recunoaștem pe toate. Dacă nu facem asta aici, cu siguranță va trebui să o facem la Judecată, în fața Mântuitorului. Ni se vor arăta toate și nu vom mai putea tăgădui nimic.

Tineri fiind, pentru a fi mai concisă, avem dorința de a încerca tot felul de experiențe. Nu e un lucru rău, e bine să ai curajul de a încerca, dar trebuie să ai în același timp și conștiința faptelor tale. O cunoscută reclamă avea textul titlului acestui articol și îmi aduc aminte că în perioada în care apăruse pe la noi, s-a organizat o întreagă conferință pe tema aceasta. Din câte știu, nu era o întrebare pe atunci, ci o exclamație. Eu însă o voi folosi sub formă interogativă, tocmai pentru că am conștientizat că de foarte multe ori acționăm fără să ne dăm seama ce-i cu noi, în adevăratul sens al cuvântului. Facem ce vrem, dar știm ce facem? Că dacă nu știm, mai bine nu mai facem. Oare știm că atunci când spunem un cuvânt nu tocmai potrivit, e posibil ca receptorul acestuia să fie rănit, să sufere din cauza noastră? Cei din jurul nostru suferă, în mod clar, atunci când nu ne comportăm cum trebuie, atunci când spunem cuvinte fără rost, atunci când nu avem sensibilitatea de care sufletul aproapelui nostru are nevoie. Omul duhovnicesc este, din punctul meu de vedere, de o mare sensibilitate. Omul duhovnicesc, fiind sensibil, simte suferința celui de lângă el, deși nu este evidentă. Cred că nu este vorba aici de intuiția feminină, cât este vorba de simțământul duhovnicesc. Sensibilitatea unui om ne arată cât de mult îl poate simți pe cel de lângă el. Atât de mult mă emoționează oamenii sensibili! Da, mai sunt o mulțime de oameni sensibili, foarte simțiți, care nu știu cum să facă pentru a împlini mai bine cuvintele Mântuitorului. Aceia sunt oamenii care merg cu demnitate pe stradă, care-și duc zilele punându-și mereu întrebări creștinești, care în orice fel de situație știu că indiferent de bucuria sau necazul ei, Hristos se află acolo, în sufletul lor. Aceia sunt oamenii care depășesc tot ceea ce unii consideră de netrecut. Sunt oameni frumoși care își trăiesc fiecare clipă cu bucuria revederii Lui, cu minunea de a trăi o viață care nu, nu îți aduce fericirea de acolo de unde o vrei tu și nici atunci când o vrei tu. Aceștia au găsit o Cale de a fi fericiți chiar dacă cei din jur le înșiră sute de motive pentru a nu fi așa; își asumă traiectoria pe care o urmează și se bucură zilnic de asta. Au învățat că fericirea nu vine din lucrurile lumești. Fericirea vine din nemurire, din adâncul sufletului ancorat de Hristos. Lucrurile, faptele omenești aduc o fericire care poate să cadă în orice moment. Îmi amintesc cuvintele unui părinte legate de persoanele care-s singure și au impresia că după ce vor întâlni pe cineva și se vor căsători, vor trăi într-o stare de bucurie continuă. Întrebarea părintelui era că, dacă consideri că venirea lui Ionel te va face fericită, nu ar fi mai bine să fii tu fericită și până vine Ionel? Da, bine-ar fi. Fericirea nu e dată de lucrurile palpabile. Îmi veți spune că și aceea e fericire. Este, dar e una trecătoare. Cât de mult ne bucurăm de un lucru nou achiziționat? Nu prea mult. În schimb, încercați să vedeți cât vă bucură viața întru Hristos. Cât de mult vă bucură momentul în care Îl simțiți în suflet, cât de bine vă simțiți când există între voi și cei care trăiesc la fel, o comuniune extraordinară?

Viața creștinului autentic nu e blazată, ci înfloritoare. Cel care trăiește întru Hristos nu e trist și cu haine negre. Acestea sunt niște extreme pe care lumea a dorit să le expună ca exemple. Dar nu, nu este deloc așa! Oamenii care trăiesc frumos sunt fericiți, știu să își petreacă timpul frumos, cu tot felul de activități, eventual ieșind cu prietenii undeva.  Își trăiesc clipa, fac ce vor și în același timp, știu ce fac. Sunt conștienți că fiecare activitate pe care o au rămâne undeva acolo, imprimată în sufletul lor sensibil la cuvinte, la gesturi, la omenesc  în general. Toate trec, dar efectele tuturor evenimentelor sunt acolo. Le puteți găsi și voi pentru a vedea dacă mergeți drept sau nu. Hristos vă poate, din fericire, răspunde la toate întrebările trecutului. El poate umbla prin trecutul vostru și cred că toți avem nevoie de asta. Doamne, vindecă-mi trecutul pentru a avea un viitor sănătos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *