Doamne, Te rog nu mă lăsa în pace!

CruceaARasaritInvierea

În lacrimile reci ce nu mai contenesc să cadă din cer, ne scăldăm uneori sufletul murdar de patimile ce ne stăpânesc ființa. Aș merge prin ploaie fără oprire, poate pentru a îmi da șansa să simt materia din mâinile Lui sfinte, să mă atingă și pe mine ceea ce a fost la El cu puțin timp înainte… Uneori, în momentele acelea când ai sufletul zdrobit și-ți simți ochii forțați să imite cerul, ești conștient că numai Dumnezeu te mai poate auzi. Neînțelegerea celor de lângă tine nu este o vină ce poate fi imputată aproapelui, ci este răspunsul lui Hristos la durerile, la rănile tale. Una din marile ispite ale omului contemporan este faptul că el caută înțelegerea și, mai grav, vindecarea, tot la oameni. Atunci când nu alergi la Hristos și vrei neapărat să te ajute mai mult cel de lângă tine decât El, ajungi să suferi. Singurul care nu te va face să suferi și care te va ajuta și iubi chiar și atunci când vei greși va fi Hristos…

El va avea grijă să lucreze și prin oameni. Și ne va trimite oameni buni care ne vor ajuta să mergem mai departe, persoane care ne vor fi alături în momente în care singuri ne-am fi simțit dărâmați. Acei oameni, chiar dacă dintre ei se vor găsi și unii pricinuitori de răni, ne vor ajuta să învățăm cum trebuie să fim. Vor exista însă și oameni care ne vor fi alături mai mult decât ne-am fi așteptat. Ceea ce este foarte important este că ei ne vor fi apropiați sufletului nostru, vor fi prieteni dragi cărora nu vom ști cum să le mulțumim mai bine, mai mult, mai frumos! Ei sunt cei pentru care rugăciunea noastră ar trebui să fie neîncetată, ei sunt cei care vor veni pe ploaie, poate uzi până la piele, să ne șteargă lacrima. Vor face asta nu pentru că nu vor mai avea altceva mai bun de făcut acasă, ci pentru că sufletul lor ne simte sufletul nostru. Au ajuns să aibă acea sensibilitate sufletească ce doar Hristos o poate dărui. Cred că adevăratul creștin, cel care trăiește în Hristos viața de zi cu zi, nu viața de duminică cu duminică, este cel care simte durerea, simte rana aproapelui fără ca acesta să și-o destăinuiască. Pentru că rana sufletească are limbajul ei mut, limbajul lipsei unei iubiri. Rana poate fi închisă doar cu Iubire. Ea nu are nevoie de cuvinte frumoase, nu are nevoie de oameni care să vină și să tot încerce să o vindece; cu cât vor încerca mai mulți, cu atât o vor adânci mai tare, nepricepând ce trebuie să îi facă. Când îți dorești vindecarea cuiva, roagă-te pentru el. Rugăciunea este întotdeauna de folos. Chemați-L pe Hristos în sufletele celor de lângă voi, pentru că El știe cu siguranță leacul fiecărei răni… Chiar și atunci când vom vrea să fim lăsați în pace de absolut toți oamenii din jur, să-L rugăm pe El să nu ne lase în pace. Să ne ispitească și să ne arate cum suntem și ce trebuie să mai lucrăm la sufletul nostru pentru a ne putea mântui. Părăsirea lui Dumnezeu este cea mai dureroasă. Depărtarea de El este istovitoare, este cumplită. Acela e unul din acele momente când îți dai din nou seama că scopul tău în viață nu e pălăvrăgeala. Cred că a venit momentul în care trebuie să ne dăm seama că nu avem timp de pierdut făcând lucruri nefolositoare. Timpul trece repede și nu mai poate fi întors înapoi, și tocmai acesta pare să fie unul din motivele pentru care nu ne permitem să irosim timpul prețios pe care ni l-a dăruit Dumnezeu. Este absolut necesar să ni-l folosim cu mare luare-aminte, păstrându-ne viu în suflet faptul că azi suntem, însă mâine e posibil să nu mai fim aici… Vom ajunge în fața Mântuitorului și-I vom vorbi dacă vom avea îndrăzneală. Aș vrea ca atunci când vom ajunge acolo să nu fie nevoie de îndrăzneală. Prietenii buni comunică și se ajută fără să se gândească la îndrăzneală. E o normalitate în toate gesturile lor. Tocmai de această normalitate avem nevoie și atunci când vom ajunge în fața Lui, atunci când vom putea să-I spunem cu lacrimi în ochi: Doamne, eu sunt cel care Te-a rugat toată viața să nu-l lași în pace. Eu sunt cel căruia i-ai vindecat rănile, eu sunt cel căruia i-ai șters lacrimile, eu sunt cel pe care l-ai purtat în brațe atunci când nu a mai putut nici merge, dar nici sta pe loc. Eu sunt cel care Ți-a dus dorul o viață întreagă și care acum Te-a găsit…

One Comment to Doamne, Te rog nu mă lăsa în pace!

  1. Gabriela spune:

    Doamne, eu sunt cel care Te-a rugat toată viața să nu-l lași în pace. Eu sunt cel căruia i-ai vindecat rănile, eu sunt cel căruia i-ai șters lacrimile, eu sunt cel pe care l-ai purtat în brațe atunci când nu a mai putut nici merge, dar nici sta pe loc. Eu sunt cel care Ți-a dus dorul o viață întreagă și care acum Te-a găsit…
    MINUNAT! FELICITĂRI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *