Culmea sfințeniei: s-o faci pe sfântul și să rămâi așa

DSCI1988

„O, Doamne, sunt contemporan cu tine
Și sunt contemporan cu veșnicia.” ( V.Voiculescu )

Cred că am auzit cu toții culmea prostiei: s-o faci pe prostul și să rămâi așa. Aceasta este valabilă în zilele noastre, când majoritatea oamenilor se plâng unii, altora de tot felul de probleme, ajungând ei înșiși să creadă ceea ce spun. Aproape de fiecare dată omul se plânge de închipuirile pe care le are mai mult decât ceea ce trăiește cu adevărat. Nu e nimic mai grav decât să crezi că ai niște probleme care de fapt nu există… Am ajuns la concluzia că acesta e unul din motivele pentru care e bine să taci. Există multe situații în viață în care cel mai bun lucru pe care-l poți face este să taci. Astfel stând lucrurile, decât să aluneci în ispita de a spune că te-ai pricopsit cu mai multe probleme decât cele pe care le ai cu adevărat, mai bine nu te mai plângi. Cred că dacă I-am vorbi lui Dumnezeu măcar jumătate decât le vorbim celor din jur, plângându-ne de soarta grea pe care-o avem, altfel am privi lucrurile. De ce oare? De multe ori vedem probleme acolo unde nu sunt. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre bine, adică răul pe care-l vedem acum poate deveni minunatul bine de mâine…

De aici până la sfințenie nu este cale prea lungă. În loc s-o facem pe proștii, cred că mai bine-ar fi s-o facem pe sfinții și…să rămânem așa.

Putem începe cu lucruri care ni se par banale. Ca de exemplu… să ne suportăm unii pe alții, iar cu atât mai mult să ne iubim! Acceptând neputința celui de lângă noi, sprijinindu-l în momentele mai grele din viață, începem s-o facem pe sfinții. Poate părea o joacă, însă este una de care avem mare, mare nevoie. Este ceva vreme de când tot încerc să nu trec pe stradă fără să văd pe unde trec. Sunt oameni care au nevoie să fie întrebați de cum o duc, de viața și problemele lor. Contează tare mult atunci când nu ai niciun sprijin omenesc, să primești o mână întinsă de undeva. E un prim pas pe calea sfințeniei… Știu că Dumnezeu nu e absurd, nu ne cere ceva ce nu putem face. Atâta sinceritate este în Hristos și atât de bine o simți în unele momente! Dacă tu te simți rău în uneori, cu atât mai mult Hristos! E lângă tine, sigur e lângă tine! Știe tot timpul ce e cu tine, știe când duci lipsa de ceva sau de cineva. Îți e alături și suferă alături de tine. Suferă cu atât mai mult atunci când nu îți recunoști greșeala și te încăpățânezi să o păstrezi în sufletul tău… El te vrea, te vrea mai mult decât orice și e pregătit să facă față tuturor ifoselor tale. Pentru că El te iubește…

Aș vrea s-o facem pe sfinții și să rămânem așa. Putem începe cu lucruri mici, însă extrem de necesare…

Luând ca exemplu ideea altor prieteni, voi porni și o mică campanie care să provoace o bucurie în sufletul oamenilor care-mi citesc articolele. Lăsați un comentariu aici sau pe Facebook de orice fel iar eu îmi iau responsabilitatea ca primii 5 oameni care fac acest lucru să primească ceva din partea mea… Nu e nimic deosebit, e chiar o necesitate. Ceva necesar pentru a începe s-o facem pe sfinții și…de ce nu? Să rămânem așa!

One Comment to Culmea sfințeniei: s-o faci pe sfântul și să rămâi așa

  1. serban mona spune:

    atunci cand o sa fiu trista o sa mi aduc aminte ca si Hristos e trist alaturi de mine,cu siguranta o sa mi schimb atitudinea…pt ca nu vreau sa L intristez..
    frumos articol,mai astept..

    felicitari pt tot ce faci si mult succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *