Cugetare

cugetare

 

Omeneasca deznădejde s-a gândit într-o zi mare

Să mai plece de acasă și să facă o plimbare.

Se gândea că-i imposibil ca în omul cu Hristos,

Să încerce să mai intre: n-ar avea niciun folos!

Însă cum din nepăsare omul uită ce-i cu el,

Dezndădejde-avu intrare cum nu se gândi de fel.

Mare îi mai fu mirarea când văzu unde se-afla,

Că lipsea total splendoarea celor ce-și închipuia.

Omul nu era urât, însă lui i s-a părut.

Nici necazuri nu avea, însă și le procura.

Pe Hristos Îl mai chema, însă nu Îl aștepta,

Și atunci el s-a gândit să fie nefericit.

A-nceput a și lucra la nefericirea sa.

Timpul tot trecând mereu, a uitat de Dumnezeu

Și în nepăsarea sa, deznadejdea s-instala.

Și-uite-așa omul pierdea însăși mântuirea sa.

 

Om frumos, să fii cu grijă ca în viață să nu vezi

Numai lucruri negative în care mereu să crezi.

Partea bună e prezentă unde nici nu te gândești,

Iară cheia către dânsa este tu să te smerești.

Nu-ți închipui că ești cel mai mare suferind,

Te vei vindeca de toate într-un simplu mod: iubind.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *