Atâţia trişti

Atâţia-s trişti în lume, Doamne Bun,
de-atâtea ori am încercat să-Ţi spun!
Le trece viaţa fără să Te ştie
şi nu trăiesc în lume bucurie!

Atâţia plâng în lume, Doamne Blând,
şi-şi pierd şi ani ţinându-se de-un gând!
Şi uneori privind, mi-e greu şi mie
să văd cum totul li-e vremelnicie!

Atât necaz în lume! Ştii, Hristoase,
Că toate întru Tine sunt frumoase.
Ei nu Te ştiu şi nici nu par să vrea
să-şi verse din năduf în palma Ta.

Atâţi sunt ce Te cunosc prea bine
şi spun că te iubesc numai pe Tine!
Dar cum se poate, oare, să iubească
un suflet care ştie să urască?

Αtâţia oameni, Doamne, plin pământul!
Dar câtora li se mai plimbă gândul
spre cei flămânzi, săraci, plini de nevoi?
Ne credem sfinţi şi-n suflet suntem goi!

Cătălina, 19 noiembrie 2017

« (Previous Post)
(Next Post) »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *