noiembrie, 2017

now browsing by month

 

Gânduri

E-atâta bucurie în Tine și-mi dau seama
c-atâția sfinți nesfinți au încurcat cărarea!
Te-au căutat o viață, te-au și avut pe Tine
și-au renunțat la toate crezând că nu li-e bine.

E-atâta pace-n Tine și iarăși mă gândesc
cum oamenii adesea-n zadar se ostenesc.
Ajunși pe piscuri ‘nalte, privind spre cei de jos
se amețesc de faimă și uită ce-i frumos.

E-atâta simplitate-n Tine, Domnul meu,
c-acei ce studiază adesea, chiar din greu,
prea-plini de-nțelepciune, neînțelepți sfârșesc,
căci candela se stinge când nici nu se gândesc.

E-atâta Viață-n Tine, deși puțini o știu!
Căci litera ucide. Hristos te face viu!
Morți vii vedem adesea, uciși fără să știe
de gânduri, de ispite și sigur, de mândrie!

Cătălina, 28 iulie 2017
Gânduri la ceas de seară

Atâţia trişti

Atâţia-s trişti în lume, Doamne Bun,
de-atâtea ori am încercat să-Ţi spun!
Le trece viaţa fără să Te ştie
şi nu trăiesc în lume bucurie!

Atâţia plâng în lume, Doamne Blând,
şi-şi pierd şi ani ţinându-se de-un gând!
Şi uneori privind, mi-e greu şi mie
să văd cum totul li-e vremelnicie!

Atât necaz în lume! Ştii, Hristoase,
Că toate întru Tine sunt frumoase.
Ei nu Te ştiu şi nici nu par să vrea
să-şi verse din năduf în palma Ta.

Atâţi sunt ce Te cunosc prea bine
şi spun că te iubesc numai pe Tine!
Dar cum se poate, oare, să iubească
un suflet care ştie să urască?

Αtâţia oameni, Doamne, plin pământul!
Dar câtora li se mai plimbă gândul
spre cei flămânzi, săraci, plini de nevoi?
Ne credem sfinţi şi-n suflet suntem goi!

Cătălina, 19 noiembrie 2017