martie, 2014

now browsing by month

 

Romanul omului bolnav de toate

Romanul_Omului_bolnav_de_toate_propuneri_Catalina_ (1)

Doamne, ajută!

Știu că răbdarea voastră a fost multă, drept pentru care vreau să vă mulțumesc. Ați așteptat câteva luni de zile apariția acestui roman, însă am nădejdea că a meritat. Romanul omului bolnav de toate este o carte foarte simplă, cu un mesaj care va ajunge, sper eu, la sufletul fiecărui cititor.

Romanul omului bolnav de toate  este o lucrare împărțită în 4 capitole:

  • Bolnav de moarte
  • Bolnav de grijă
  • Bolnav de iubire
  • Bolnav de timp

” Aflat, la început, în dumnezeiasca vecinătate a Celui ce avea drag a se plimba “în răcoarea serii”, omul a ales să cadă în grea boală. Viața lui s-a lipit de pământul ce a devenit, de atunci, pat de suferință. Venind Domnul, întinzând nevinovatele, fără prihană mâinile Sale pe Crucea de pe Golgota, a putut ridica din această boală de moarte și de iad pe tot cel ce răspunde chemării Sale.

Povestea Cătălinei Dănilă atinge tocmai acest sensibil și vital subiect pentru orice om: agonia sufletului ce nu vrea să știe de Dumnezeu, nevoia de vindecare, dar și ispita de a rămâne în această perversă plăcere de a suferi. Romanul investighează opțiunile pe care le poate avea omul înzestrat cu o libertate pe care nimeni, nici măcar Dumnezeu nu o poate încălca: de la a coborî în iadul sinuciderii la zvâcnirea nestăvilită către înaltul Cerului – toate sunt posibile.

Să faci din boală anticamera raiului sau lift către iad, aceasta e alegerea.”

 

Pr.Constantin Sturzu

Culmea sfințeniei: s-o faci pe sfântul și să rămâi așa

DSCI1988

„O, Doamne, sunt contemporan cu tine
Și sunt contemporan cu veșnicia.” ( V.Voiculescu )

Cred că am auzit cu toții culmea prostiei: s-o faci pe prostul și să rămâi așa. Aceasta este valabilă în zilele noastre, când majoritatea oamenilor se plâng unii, altora de tot felul de probleme, ajungând ei înșiși să creadă ceea ce spun. Aproape de fiecare dată omul se plânge de închipuirile pe care le are mai mult decât ceea ce trăiește cu adevărat. Nu e nimic mai grav decât să crezi că ai niște probleme care de fapt nu există… Am ajuns la concluzia că acesta e unul din motivele pentru care e bine să taci. Există multe situații în viață în care cel mai bun lucru pe care-l poți face este să taci. Astfel stând lucrurile, decât să aluneci în ispita de a spune că te-ai pricopsit cu mai multe probleme decât cele pe care le ai cu adevărat, mai bine nu te mai plângi. Cred că dacă I-am vorbi lui Dumnezeu măcar jumătate decât le vorbim celor din jur, plângându-ne de soarta grea pe care-o avem, altfel am privi lucrurile. De ce oare? De multe ori vedem probleme acolo unde nu sunt. Dumnezeu pe toate le pune în valoare spre bine, adică răul pe care-l vedem acum poate deveni minunatul bine de mâine…

De aici până la sfințenie nu este cale prea lungă. În loc s-o facem pe proștii, cred că mai bine-ar fi s-o facem pe sfinții și…să rămânem așa.

Putem începe cu lucruri care ni se par banale. Ca de exemplu… să ne suportăm unii pe alții, iar cu atât mai mult să ne iubim! Acceptând neputința celui de lângă noi, sprijinindu-l în momentele mai grele din viață, începem s-o facem pe sfinții. Poate părea o joacă, însă este una de care avem mare, mare nevoie. Este ceva vreme de când tot încerc să nu trec pe stradă fără să văd pe unde trec. Sunt oameni care au nevoie să fie întrebați de cum o duc, de viața și problemele lor. Contează tare mult atunci când nu ai niciun sprijin omenesc, să primești o mână întinsă de undeva. E un prim pas pe calea sfințeniei… Știu că Dumnezeu nu e absurd, nu ne cere ceva ce nu putem face. Atâta sinceritate este în Hristos și atât de bine o simți în unele momente! Dacă tu te simți rău în uneori, cu atât mai mult Hristos! E lângă tine, sigur e lângă tine! Știe tot timpul ce e cu tine, știe când duci lipsa de ceva sau de cineva. Îți e alături și suferă alături de tine. Suferă cu atât mai mult atunci când nu îți recunoști greșeala și te încăpățânezi să o păstrezi în sufletul tău… El te vrea, te vrea mai mult decât orice și e pregătit să facă față tuturor ifoselor tale. Pentru că El te iubește…

Aș vrea s-o facem pe sfinții și să rămânem așa. Putem începe cu lucruri mici, însă extrem de necesare…

Luând ca exemplu ideea altor prieteni, voi porni și o mică campanie care să provoace o bucurie în sufletul oamenilor care-mi citesc articolele. Lăsați un comentariu aici sau pe Facebook de orice fel iar eu îmi iau responsabilitatea ca primii 5 oameni care fac acest lucru să primească ceva din partea mea… Nu e nimic deosebit, e chiar o necesitate. Ceva necesar pentru a începe s-o facem pe sfinții și…de ce nu? Să rămânem așa!

Bună dimineața, părinți, bunici, preoți, tineri!

lumanare-1385442953

Să vă fie zilele frumoase, anii încărcați de bucurii și succese. Totul e minunat, banii nu-s prea mulți dar totuși ajung, mâncați bine, vă mai și odihniți și distrați uneori. Repet: totul e mi-nu-nat! Fiți liniștiți, nu e nimic care să vă sperie cu adevărat, nu există nicio problemă reală care să vă strice liniștea și nepăsarea în care vă aflați. Poate doar că al vostru copil s-ar putea ca mâine să treacă pragul iadului.

Am 20 de ani, însă vă mărturisesc că atitudinea majorității părinților nu numai că mă dezgustă, ci chiar mă sperie. Momentul în care văd zeci de familii în care se pune accentul doar pe bani, mâncare și vacanțe, mă face să cred că undeva există o ruptură. Unde? E clar: în conștiința părinților.

Zilele trecute când am mers la cele câteva zeci de familii sărace din județul Iași, intrând aproape în fiecare casă, am vorbit despre o singură problemă: depărtarea tineretului de Biserică și implicit de Hristos. Am avertizat atunci părinții că dacă vor să scape de copii, să-i piardă, atunci faptul că îi țin departe de Biserică este de ajuns. Au un viitor sumbru asigurat. Fără să știu că dupa două zile voi avea de învățat din lacrimile celor de lângă mine, am vrut cu tot sufletul ca aceste cuvinte să ajungă la niște părinți care, cel puțin deocamdată, sunt inconștienți.

O tânără care stă la câteva străzi de casa mea părintească s-a sinucis în dimineața zilei trecute. Am stat toată ziua și m-am gândit la asta, tocmai pentru că acest fapt trebuie să ne ajute pe noi, cei ce-am rămas aici, să conștientizăm ce se întâmplă, să vedem unde-i problema și să încercăm să o reparăm. Încep să înțeleg sfinții care ieșeau la propovăduit, acum când nu mai pot nici eu să tac. Îmi vine să ies în mijlocul lumii și să strig cât mă țin plămânii că NU EXISTĂ VIAȚĂ FĂRĂ HRISTOS! Oare de ce unora li se pare atât de greu de înțeles? În momentul în care vezi că nimic din ceea ce încerci nu te mulțumește, măcar atunci…în ultimul moment, să nu treci pragul unei biserici? Inedit. Nici măcar atunci, în ultimul moment, nimeni nu se gândește că și Biserica poate fi o soluție. Poate îmi veți spune că e ușor de zis, că cine știe ce fel de situație a fost de s-a ajuns aici. La 18 ani, elevă în clasa a XI-a, o tânără ce părea să aibă tot ce-și dorește, se sinucide. Undeva este o problemă, iar eu, cu riscul de a fi judecată asupra celor afirmate, cred cu tărie că aici lipsa duhovnicului și-a spus cuvântul . Și da, există probleme la care duhovnicul nu mai face față. Atunci ucenicul merge direct la Hristos. Unde-i Sfânta Împărtășanie? Unde-i preotul? Unde-i biserica?

Dragi părinți, treziți-vă! Vă pierdeți copiii văzând cu ochii. Cea mai mare garanție pe care o puteți avea asupra copilului dumneavoastră este relația lui cu duhovnicul. Nimic nu vă poate liniști mai mult. Atunci când știți sa-l îndrumați din timp către duhovnic, lucrurile se vor simplifica foarte tare. Copilul trebuie să știe unde să meargă atunci când nu va mai putea face față lumii. Și uite că fetița aceasta nu a mai știut unde să meargă. Și a zis gata. Nu mai e. Cine-i vinovatul? Toți. Și eu. Și eu, că viața mea încă nu schimbă pe cei din jur. Că aș fi putut mărturisi mai mult și n-am făcut-o. Să ne doară atunci când nu reușim să îi ajutăm pe cei de lângă noi, pe cei care nu mai au putere să ceară ajutorul. Nu fiți indiferenți, vă rog! Aveți grijă pe cine aveți în jurul vostru, încercați să fiți exemple de urmat. Nu uitați să zâmbiți, să vorbiți, să fiți oameni.

Stimați preoți, știți oare ce mai fac tinerii din parohiile Sfințiilor Voastre? Oare de ce nu au mai venit pe la biserică de câteva luni sau chiar ani de zile? Oare-s bine sau chiar au o problemă sufletească? Ce știți de ei? Ce faceți pentru ei? Poate ar trebui găsită o soluție…și un răspuns la fiecare dintre aceste întrebări. Dacă știți de ei, e de bine. Dacă nu, puteți afla. E posibil ca încă să mai ajungeți acolo la timp…

Dragi liceeni, am trecut și eu prin perioada asta și sunt conștientă de minunățiile și de problemele ei. Știu că e greu, că uneori vi se pare că nimic nu mai poate fi frumos. Veți trece prin tot felul de probleme, dar fiți cu nădejde. Nici banii, nici telefonul de ultimă generație, nici măcar prietenii nu vă vor putea ajuta în anumite momente. E posibil să treceți prin perioade în care să nu mai puteți să discutați cu nimeni. Perioade în care să vă doară atât de tare sufletul, încât vorbele să nu mai poată fi spuse. Am trecut prin astfel de momente și cred că trebuie să mărturisesc încă o dată că duhovnicul mi-a fost singurul sprijin omenesc din acea perioadă. Căutați un duhovnic pe care să-l simțiți aproape de sufletul vostru și veți fi fericiți chiar și atunci când omenește nu aveți niciun motiv pentru asta.  Îmi pare rău că nu am destulă putere în scris pentru a vă face să înțelegeți că fericirea pe care v-o doriți nu stă în altă parte, decât în Hristos. Încercați, căutați! Nu mai plecați urechea la vorbele conform cărora cei din Biserică sunt îndobitociți. Oamenii cei mai înțelepți pe care i-am întâlnit au fost din Biserică, tocmai pentru că și ei au ajuns la concluzia că pentru a le desăvârși pe toate, trebuie să fie prezent Hristos. Ei L-au găsit. Voi ce faceți?

 

 

Printre copii săraci, printre oameni minunați

DSCI6022

E destul de târziu și oboseala tinde uneori să își spună cuvântul, însă nimic nu poate descrie în cuvinte ce simți în momentele despre care vă voi povesti în următoarele rânduri. Am ajuns astăzi din nou în parohia Frenciugi din județul Iași, acolo unde am mai fost și anul trecut, înainte de Crăciun. O altă parohie din Neamț (Răuceștii de Sus) a făcut o campanie în cadrul căreia s-au strâns peste 20 de saci cu haine. Dat fiind că mai aveam bani adunați anul trecut, am fost astăzi împreună cu doi oameni minunați care m-au ajutat mult și cărora nu le voi mulțumi, tocmai pentru că va fi mai bine pentru ei atunci când Hristos le va răsplăti osteneala și dragostea de care au dat dovadă. Astfel, astăzi am făcut cumpărături: ulei, faina, orez, paste, portocale, ciocolata, turta dulce, detergent de rufe, săpun și altele. Am mers încărcați cu de toate și am poposit pentru câteva momente în casa parohială. Sacii cu haine au rămas acolo, iar noi ne-am îndreptat spre familiile nevoiașe. Am intrat aproape în fiecare casă și am încercat să discutăm cât de cât cu fiecare, să vedem care sunt problemele, unde mai este de lucrat, ce mai este de făcut. Am întâlnit din nou niște copii minunați care merită toată atenția și dragostea noastră, care dincolo de nevoile materiale pe care le au, duc mare lipsă de comunicare. Sunt oameni cu probleme, cu probleme grave tare… Mi-am dat seama din nou că am extrem de multe motive să zâmbesc, să fiu fericită, să mulțumesc în fiecare zi lui Dumnezeu că mi-a dat atât cât pot duce, că are grijă de mine și că nu uită niciodată să îmi arate că mă iubește. Momentele în care tindeam să cred că o duc greu trebuie să dispară. Problemele pot fi întotdeauna mai grave și mai mari decât cele pe care le avem noi. Ei o duc greu. Am întâlnit astăzi o mamă care îți crește singură cei patru copii. Soțul e plecat. Unde? La închisoare. Ea plânge și încearcă să își crească copilașii minunați pe care îi are. Dumnezeu încă îi mai dă putere… Doamne, câtă bucurie pe chipul ei atunci când ne-a văzut! Aș vrea să vă pot explica, dar nu pot…

Postez și câteva poze ca mărturie a celor făcute cu ajutorul lui Dumnezeu astăzi. Vom mai încerca să desfășurăm o activitate asemănătoare până la Învierea Mântuitorului, drept pentru care îi rog pe cei care au ceva de oferit, să nu ezite să-mi dea de veste.

Cu bucurie mare-n suflet,

Cătălina.